Recomandări

 

Los Cronocrimenes (Timecrimes), SF/Mister, Spania, 2007Time Crimes 3,5 din 5

Los Cronocrimenes — un film spaniol minimalist, regizat de Nacho Vigalondo — spune povestea unui bărbat care ajunge accidental într-o mașină a timpului și este trimis câteva ore în trecut. Pelicula surprinde plăcut și arată că relația dintre bugetul unui film și calitatea sa este inexistentă. Mult peste porcăriile pe care le zămislește Hollywood-ul în fiecare lună.

The Cell4 din 5The Cell (Conexiune inversă), SF/Thriller, SUA-Germania, 2000

Filmul ăsta și-a luat multe bobârnace de la criticii de peste ocean, probabil pentru că nu urmează rețeta obișnuită a filmelor despre criminali în serie. Eu tocmai de asta îl aplaud, pentru că s-a detașat de convențiile genului și a plonjat în întunecime, acolo unde puține filme au curajul să meargă. Cell-ul lui Tarsem Singh e de un macabru aproape poetic — de parcă Salvador Dali s-a apucat de cinema și și-a transpus cele mai negre părți ale imaginației într-un film.

 

The Pledge (Legământul), Dramă, SUA, 2001 The Pledge4,5 din 5

Este un film de excepție, construit cu grijă de Sean Penn în jurul prestației de mare actor a lui Jack Nicholson. Un film care nu aduce osanale celebrului happy end (criminalul e prins și totul e bine), ci ne amintește un adevăr incomod — acela că suntem foarte mici în fața universului și a sorții. Ne place să credem că orice necaz are un leac, că cei năpăstuiți de soartă își vor găsi într-un fel sau altul liniștea interioară. Filmul ăsta ne readuce cu picioarele pe pământ. Neplăcut, dar necesar și obligatoriu de văzut.
Margin CallMargin Call (Panică pe Wall Street), Dramă, SUA, 2011  4,5 din 5
Să fiu sincer, cred că n-am priceput nici jumătate din termenii de brokeraj pe care le-au înșirat personajele din drama economică a lui J.C. Chandor — aflat la debutul său în regia de lungmetraj. Dar nu asta e cel mai important. Important e că avem aici niște actori de rasă care și-au jucat rolurile exemplar. Iar când ai dialoguri bine construite și actori experimentați, capabili să pună emoție și nerv în aproape fiecare replică, succesul e garantat.
 
Need for Speed (NFS: Începuturi), Acțiune, SUA, 2014  Need for Speed3 din 5
M-am gândit să recomand filmul ăsta nu pentru că o fi vreo capodoperă, ci pentru că în felul lui își mulțumește audiența (oare cărui băiat nu-i plac mașinile scumpe, fetele frumoase și cursele de care pe care?). Cascadoriile sunt meseriaș filmate — era și culmea să nu fie așa, din moment ce regizorul filmului e cascador de profesie — iar stilul filmului amintește de jocurile NFS. Doar că scenariul e… da’ hai mai bine să nu discutăm de scenariu. Să ne întoarcem la mașini.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s